Vestirea Nașterii Domnului prin concertul de colinde

14 Ianuarie 2020

                      Bucuria sărbătorilor de iarnă a fost pe deplin simțită în parohia noastră. Concertul de colinde ne-a bucurat sufletele tuturor intrând în atmosfera Nașterii Domnului și a sărbătorilor ce vor urma.

                      Pe data de 15 decembrie 2019 toți am fost prezenți trupește și sufletește la concertul de colinde unde cele 9 coruri prezente ne-au încântat prin colindele deosebite ce au vestit  Naștera Domnului.

                      Noi, copiii grupului catehetic încercăm să fim bucuria celor de lângă noi și, în Sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului am dat răspunsurile la Sfânta Liturghie iar apoi am încercat să ajungem la sufletul credincioșilor prin colindele transmise cu tot dragul, alături de copiii școlii  ”Domnu Trandafir”.

                      Astfel, creștinii ortodocși din biserica noastră au văzut în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume, primind bucuria cântărilor noastre.

                     Moș Crăciun, prin parintele paroh, ne-a răsplătit pe toți cu „daruri multe„ la sfârșitul slujbei.

                     Cu toții trebuie să fim mai buni, să fim fiecare Moș Crăciun și să dăruim mai mult decât să primim. Așadar să fim alături de cei în nevoie este primordial acum și acest lucru l-au făcut și copiii grupului catehetic „Copii ai aceluiași Dumnezeu„ ce au colindat cu bucurie la casele celor dragi într-un scop caritabil, ajutând două persoane aflate în suferință.

                     Colindul din străbuni nu e nicicănd uitat și parcă an de an răsună mai frumos în biserica noastră.

                    „ O, ce veste minunată,

                      În Bethleem ni s-arată„

.