Intrarea Domnului în Ierusalim

10 Aprilie 2026

        Duminica Floriilor rămâne una dintre cele mai luminoase și pline de har sărbători împărătești din calendarul creștin, prăznuită în fiecare an cu o săptămână înainte de Sfintele Paști. Ea amintește de Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, când a fost întâmpinat cu bucurie de mulțimi de credincioși care purtau ramuri verzi și Îl slăveau, rostind: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”

     Această zi binecuvântată aduce cu sine nu doar o profundă încărcătură spirituală, ci și frumusețea renașterii naturii. În prag de primăvară deplină, întreaga creație pare să se pregătească pentru marea sărbătoare a Învierii, iar sufletele credincioșilor se umplu de nădejde și pace.
În biserici, credincioșii participă la Sfânta Liturghie și primesc ramuri de salcie sfințite, pe care le duc apoi în casele lor, păstrându-le ca semn al binecuvântării lui Dumnezeu. Salcia, simbol al vieții și al smereniei, este considerată în tradiția populară ocrotitoare și tămăduitoare.

       La slujba Duminicii Floriilor și în acest an, corul parohiei „Copii ai aceluiași Dumnezeu” a înfrumusețat rugăciunea comună prin cântările sale alese, aducând bucurie și emoție în inimile celor prezenți.
Deși ne aflăm încă în perioada Postului Mare, această zi aduce dezlegare la pește, oferind credincioșilor un moment de bucurie și întărire trupească. În multe case domnesc liniștea, curățenia și pregătirea sufletească pentru zilele pline de însemnătate ce urmează.

       Totodată, Duminica Floriilor este și prilej de sărbătoare pentru cei care poartă nume de flori, fiind o zi în care frumusețea naturii se împletește armonios cu credința și cu gândurile bune.
Odată cu această zi încep și Deniile, slujbe de seară specifice acestei perioade, care ne cheamă la rugăciune și reflecție, pregătindu-ne sufletește pentru Săptămâna Mare și pentru bucuria Învierii Domnului.

       Astfel, Duminica Floriilor rămâne o sărbătoare a luminii, a speranței și a credinței vii. Ea ne amintește că, dincolo de încercările vieții, lumina Învierii este mereu aproape, aducând pace și mântuire tuturor celor ce cred.