Sărbătorile Pascale

28 Mai 2018

Perioada dintre Învierea Domnului şi Înălţare este cea mai luminoasă parte a anului, în deosebi din pricina faptului că este îmbodobită cu o mulţime de sărbători menite să bucurie fiecare suflet. În parohia Boiştea, au fost desfăşurate, în acest interval de timp, trei slujbe exterioare, şi anume de Izvorul Tămăduirii, Duminica Slăbănogului, precum şi Înălţarea Domnului. Slujba exterioară efectuată de Izvorul Tămăduirii a constat în deplasarea la cimitirul vechi al satului, pe cand de Duminica Slăbănogului cu toții am mers în imaș spre a participa la slujbă, iar mai apoi la o agapă creștină. În joia din săptămâna a VI-a după Paște, creștin-ortodocșii sărbătoresc Înălțarea Domnului,importanța acestei sărbători fiind marcată atât prin numărul mare de enoriași care se strâng la biserică, cât și prin formula de salut specifică care se folosește în această zi. Totodată, în aceeași zi este sărbătorită Ziua Eroilor, iar în parohia noastră copiii de la școala „Domnu' Trandafir”,  îndrumați de domnii învățători, aduc mereu un omagiu celor căzuți pe front pentru apărarea țării. Vremea frumoasă de anul acesta a făcut posibil ca această activitate să se desfășoare afară, lângă mormântul dedicat eroilor țării noastre dn curtea bisericii. Pe lângă cântece și poezii, aceștia au depus și o coroană la mormânt.