Patriotismul și ziua națională a României

17 Decembrie 2021

      Există o tradiție în parohia noastră, condusă de părintele paroh, Trofin Gheorghe ca în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, să se săvârșească slujba de mulțumire pentru roadele bogate pe care Dumnezeu ni le-a dăruit și de care ne-am bucurat cu toții.

     Cu acest prilej, grupul catehetic al parohiei noastre: ”Copii ai aceluiași Dumnezeu”, completează bucuria acestei zile, dar și importanța unui alt eveniment din viața românilor, ziua de 1 Decembrie.

     Pentru noi, această zi înseamnă enorm și considerăm că reușim prin portul popular pe care îl purtăm, dar și prin cuvintele adresate cu prilejul acestei zile, să vă purtăm cu gândul pe plaiurile noastre încărcate de o adevărată istorie și în același timp să empatizăm cu cei dragi ai noștri, din țările îndepărtate.

     De asemenea, ziua aceasta nu poate să treacă fără a aduce un mic omagiu românilor noștri de aici dar și de pretutindeni. Astfel, prin cateheza susținută de grupul liceal, am dezbătut tema Patriotismului și importanța Zilei Naționale a României printr-un proiect la care toți tinerii liceeni ai grupului catehetic ”Copii ai aceluiași Dumnezeu” au venit cu idei și au contribuit astfel încât să marcheze cât mai bine însemnătatea sărbătorii. De asemenea, ne-am dorit să transmitem ceea ce simțim noi când rostim cuvântul ”ROMÂNIA”, prin câteva cântece patriotice reprezentative.

     Am reușit să ducem la bun sfârșit și fișa parohială numărul 8, atât a grupului gimnazial ”Cuvântul tinerilor”, cât și a grupului liceal ”Inima Bisericii”.

     Totodată, cu pași mici, marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos se apropie, și printr-un colind ne-am propus integrarea în această atmosferă a sărbătorilor, cum o făceam de fiecare dată, deschizând sezonul colindelor.

     Alături de noi și de părintele paroh am avut onoarea să avem în mijlocul nostru un sobor de preoți ce au săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, în frunte cu părintele protopop Neculai Axentioi și părintele inspector Racu Bodgan, reprezentant al sectorului de învățământ și cateheză.