A doua ediție a Marșului pentru viață în comuna Petricani

4 Aprilie 2025

        Marșul pentru Viață  este un eveniment anual pro-viață organizat în mai multe orașe și sate din România spre finalul lunii martie. Scopul său principal este promovarea dreptului la viață pentru toți oamenii, inclusiv pentru copiii nenăscuți, și sprijinirea femeilor însărcinate aflate în situații dificile.

        Marșul pentru viață este o activitate importantă pentru parohia Boiștea și pentru celelalte parohii ale comunei Petricani, dovadă fiind faptul că anul acesta s-a organizat a doua ediție în comuna noastră. În data de 30 martie 2025 părintele paroh Trofin Gheorghe împreună cu Grupul catehetic ”Copii ai aceluiași Dumnezeu” au reușit cu ajutorul Domnului să facă și în acest an o activitate frumoasă, un proiect de suflet organizat la nivel de comună. Prin această activitate transmitem comunității un mesaj despre importanța și rolul deosebit al familiei, al mamelor creștine și al vieții.

        La acest eveniment deosebit au participat părintele paroh al Parohiei Boiștea alături de copiii grupului catehetic, cărora li s-au alăturat alți preoți parohi din comuna Petricani, autorități locale în frunte cu domnul primar Vasiliu Ion-Ticușor și domnul viceprimar Apostol Ioan Cristian, domnul director Rotaru-Popa Ionuț alături de cadre didactice ale școlii și enoriași. S-a plecat cu bucurie și entuziasm de la Biserica din satul Boiștea spre Primăria comunei Petricani, unde ni s-au alăturat participanți din celelalte sate și am continuat traseul spre Pensiunea ”Noir Chalet”, locație în care am desfășurat proiectul realizat de tinerii grupului catehetic ”Copii ai aceluiași Dumnezeu”.

        Acest proiect a fost dedicat lunii martie, mamelor, anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi anului comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. Cu acest prilej au fost prezentați cei șase patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și marii duhovnici ai secolului XX.

        Activitatea s-a încheiat cu un moment artistic și emoționant prezentat de tinerii din parohia Boiștea și dedicat mamelor creștine. Momentul artistic special a inclus și un subiect mai sensibil întrucât a cuprins și limbajul semnelor pentru persoanele care nu aud. Prin această activitate sperăm că am transmis emoție și în același timp bucurie.