Pentru ca noul an școlar să fie unul plin de realizări frumoase, cu note bune pentru școlari, părintele paroh Trofin Gheorghe îndeamnă ca, în fiecare an, în duminica dinaintea începutului de an școlar toți elevii din parohia Boiștea și nu numai să fie prezenți la Sf. Liturghie, pentru a lua parte la rugăgiunile pentru Luminarea minții și ajutor la învătătură. Astfel, la finalul Sfintei Liturghii, la îndemnul părintelui, toți copiii s-au strâns în mijlocul Sfintei Biserici pentru a putea a se uni în rugăciune și în gând cu Hristos. Rugăciunea comună, ce are același scop este foarte folositoare căci ea este temelia viețuirii și a creșterii spirituale a omului.
Școala românească a luat ființă în tinda Bisericii și a continuat să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. Așadar, ca de obicei, deschiderea fiecărei instituții de învățămînt este începută prin rugăciune și prin stropirea cu Sfânta aghiazmă în sălile de clasă pentru ca dascălii, alături de elevi, să își desfășoare activitățile cât mai aprope de Dumnezeu. Părintele paroh a fost invitat să săvârșească slujba de început de an în școlile din comuna Petricani alături de elevi și de cadrele didactice, rugându-se lui Dumnezeu pentru un an plin de răbdare, îngăduință, dragoste față de învățătură și Hristos.
Cu ajutorul rugăciunilor și cu nemărginita credință față de Dumnezeu orice lucru propus poate fi îndeplinit. O viață petrecută în casa lui Dumnezeu prin rugăciune va aduce mereu fericirea și împlinirea tuturor scopurilor.