Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.
După mulți ani în care pașii spre împlinirea acestei dorințe au fost ”mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea ”României” de atunci într-un stat modern. Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit..
Drumul spre Unire nu a fost însă lin și lipsit de dificultăți, mai ales pentru Moldova, care se afla mai ferită de ochii Comisiei Europene, instituită în vederea supravegherii alegerilor pentru divanurile ad-hoc, care își avea sediul la București. Un rol important în acest sens l-a avut Biserica din Moldova, în frunte cu mitropolitul Sofronie Miclescu. Între clericii care au fost mari susținători ai Unirii, amintim pe arhiereul Filaret Scriban Stavropoleos, arhimandritul Neofit Scriban, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu și preotul Dimitrie Matcaș din Roman, etc.
În data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române, și prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima Constituție.
Și în biserica noastră a fost marcată această importantă zi prin prezentarea acestor evenimente de către unii tineri, sau interpretarea unor cântece patriotice. Părintele paroh a invitat enoriașii într-o ”Horă a Unirii”, prinzându-ne cu toții de mână și cântând imnul acestei sărbători. După 162 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
