Perioada sărbătorilor pascale este una dintre cele mai încărcate momente ale anului calendaristic deoarece prezintă numeroase sentimente, încercări, stări și rugăciuni diferențiate esențial. Sfârșind postul cu Săptămâna Patimilor, momente în care ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde, toți creștinii ortodocși au fost mai predispuși la a dărui bucurii celorlalți. Enoriașii parohiei Boiștea au parcurs această săptămână atât prin participarea la deniile zilnice, cât și prin dăruință. Astfel, datorită unui parteneriat realizat de părintele paroh Trofin Gheorghe împreună cu clasele I ale Liceului Econimic Vasile Conta din Tîrgu Neamț, cu ajutorul doamnei învățătoare Iliescu Adriana, o parte dintre cei ce participă la cele două întâlniri săptămânale regulate în Sfânta și Marea Luni au împărțit pachete cu alimente bătrânilor și celor fără de venituri ai satului.
De asemenea, dăruința pentru Dumnezeu a fost resimțită în profunzime și în Sfânta și Marea zi de Vineri, atunci când biserica a răsunat de glasuri și inimi ce interpretau Prohodul Mântuitorului, antecedent fiindu-i și slujba scoaterii Sfântului Epitaf. Precedentă celor dintâi este înconjurarea Sfintei Biserici, în ciuda vremii ce nu a fost prielnică. La finalul slujbei, întrucât totul era pregătit din punct de vedere spiritual, sufletele credincioșilor s-au scufundat în sperață și așteptare pentru învierea din morți a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Evenimentul serbat în noaptea Sfintei Învieri a fost așteptat de o mulțime de suflete, mărturie fiind și persoanele numeroase care au învins oboseala și au fost participanți la slujbă până la venirea zorilor, dar și tradițiile (precum ridicarea coroanei pe dealul Măgura Boiștea din cetină de brad și arderea de cauciucuri la ora 12 pentru a alunga spiritele rele) ce au fost respectate și duse mai departe. Slujba Învierii a fost urmată de către o agapă creștină.