La Parohia „Sfinții Arhangheli” – Stroiești a fost instalat un nou preot

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 22, 2021

Au fost prezenți preoți din cadrul Cercului misionar „Nașterea Maicii Domnului” Sulița, credincioși din parohie și din alte părți. Astfel, în această zi, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului preot. Din cuvântul părintelui Petru Fercal amintim: „Părintele Iosif împreună cu doamna preoteasă, ani de zile, au menținut frumusețea Evangheliei în sufletele tuturor credincioșilor, cu bunătatea lor, cu evlavia lor, cu răbdarea lor, în așa fel încât această comunitate să simtă prezența lucrării Duhului Sfânt.Preotul trebuie să fie un părinte. Pe de altă parte, preotul trebuie să fie acela care învață poporul, săvârșește lucrarea duhovnicească într-o parohie, conduce pe drumul mântuirii”.

Părintele Ivasuc a mulțumit părintelui protopop și tuturor celor prezenți, și și-a exprimat bucuria și nădejdea că părintele nou instalat va realiza lucruri frumoase în continuare la această parohie. În continuare, părintele Ghebac Claudiu a mulțumit IPS Mitropolit Teofan, părintelui protopop, părintelui Ivasuc Iosif, celorlalți preoți, familiei și creștinilor prezenți și, cu emoție, a mărturisit că va sluji cu dragoste și jertfelnicie.

Parohia Stroiești este formată din aproximativ 180 familii ortodoxe și 630 de suflete. În satul Stroiești, la 20 iunie 1897, s-a născut și apoi a copilărit marele duhovnic al Mănăstirii Sihăstria - Ieroschimonahul Paisie Olaru, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinți. Tatăl sau, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru.

Părintele protoiereu împreună cu preoții prezenți au discutat și analizat amplasamentul pentru Casa memorială a părintelui Paisie Olaru. Amintim că primarul localității, în ziua Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, după oficierea Sfintei Liturghii, a oferit părintelui Ivasuc Iosif Diploma de cetățean de onoare, mulțumind părintelui pentru frumoasa activitate și colaborare în perioada celor 40 de ani de păstorire. (pr. protopop Petru Fercal)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri