Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost sărbătorită anul acesta în duminica dinaintea Înălțării Domnului. Cu acest prilej, părintele nostru paroh, Trofin Gheorghe, după terminarea Sfintei Liturghii, i-a felicitat pe toți cei prezenți care poartă numele Sfinților, oferindu-le în dar câte o carte cu Învățături de Credință, pentru a le fi de folos sufletelor acestora.
Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a de după Sfintele Paști. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas iar în această zi creștinii se salută spunând ”Hristos S-a Înălțat!” și ”Adevărat S-a înălțat!”.
Pomenirea eroilor români la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
La fiecare Sfântă Liturgie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniți eroii, ostași și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român.
Prin jertfa lor, eroii au contribuit la afirmarea demnității poporului român, exprimată în dobândirea îndependenței, apărarea libertății și realizarea unității statului român. Ei ne învață că fiecare persoană are capacitatea de a face o schimbare pozitivă în lume și că fiecare gest de curaj și dăruire contează pentru ca viitorul copiilor noștri să fie lipsit de probleme, însă cel mai important să fie lipsit de subjugarea dușmanilor.
În acest gând, de a aduce un omagiu în cinstea eroilor țării, elevii de la Școala Primară Boiștea, sub îndrumarea doamnelor învățătoare, au pregătit un moment artistic deosebit, iar glasurile copiilor cu siguranță s-au făcut auzite. Implicarea lor denotă faptul că sunt și ei niște mici eroi dar cu o inimă mare, iar doamnele învățătoare Domnica Nechifor și Mihaela Grigore s-au alăturat copiilor transmițând sentimentul de patriotism tinerelor vlăstare. Dragostea față de neam, față de valorile și tradițiile poporului nostru presupune dăruire, jertfă, recunoștință, într-un cuvânt, iubire față de tot ceea ce este românesc, frumos și curat.
Așadar, la marea sărbătoare a Înălțării Domnului, Bisterica noastră a fost învăluită de cântări dedicate eroilor, părintele i-a pomenit pe aceștia, a înălțat tricolorul iar copiii au așezat o coroană în cinstea eroilor.