Hramul "Adormirea Maicii Domnului"

9 Septembrie 2024

        Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie arcul liturghic al marilor sărbători închinate Sfintei Fecioare, urmând să înceapă tot cu o sărbătoare dedicată Născătoarei de Dumnezeu.

        Când a binevoit Domnul nostru Iisus Hristos ca să ia la Sine pe Maica Sa, a făcut-o să cunoască prin mijlocirea Arhanghelui Gavriil mutarea Sa de pe pământ:"Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare."

        Parohia noastră îmbracă haine de sărbătoare în această perioadă deoarece sărbătorim hramul bisericii. Începând din seara de 14 August, părintele paroh, Trofin Gheorghe, alături de preoții invitați, sprijiniți de corul dascălilor și corul parohiei "Copii ai aceluiași Dumnezeu" se roagă și cântă împreună prohodul Maicii Domnului, fiecare dintre aceste coruri interpretând câte o stare a Prohodului.

        Partea liturgică a serii se încheie într-o atmosferă unică prin predica susținută de părintele Crețu Emilian. A urmat împărțirea fișelor parohiale lunare de către copiii grupului catehetic tuturor credincioșilor prezenți la Sfânta Biserică. De asemenea, la agapa creștină ce a urmat, copiii corului au interpretat cântece deosebite ce au ajuns în inimile celor prezenți, reușind astfel să încheie seara într-o  notă de liniște sufletească deplină.

        A doua zi, în data de 15 August, au fost pomeniți cei adormiți întru Domnul, iar enoriașii s-au unit în rugăciune la Sfânta Liturghie.

        Chiar dacă, după moartea lor, Sfinții se bucură de părtașirea Raiului doar cu sufletele, Maica Domnului se bucură de starea deplină de fericire cu întreaga ființă, trup și suflet. Din înălțimea Cerului, rugăm pe Măicuța Domnului să reverse asupra noastră bucurii duhovnicești și să fie pururea rugătoare la Fiul ei pentru noi toți.