Ne bucurăm din tot sufletul că tradițiile și obiceiurile de Anul Nou sunt păstrate cu sfințenie în zona noastră și sunt transmise cu drag, din generație în generație.
Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri este mersul cu uratul, în ajunul Anului Nou, de către copii mai mici. Cei mai mari se organizează într-o bandă: a Ursului, a Caprei, a Buhaiului sau a Arnăuților și se pregătesc mult timp pentru ca totul sa iasă conform datinei.
Așa se întâmplă în satul nostru, an de an, anul acesta bucurându-ne să-i primim cu drag pe tinerii ce au format "Alaiul de datini și obiceiuri" Boiștea. Astfel, organizați, de părintele nostru paroh, tinerii au participat la Festivalul Obiceiurilor și Tradițiilor de Anul Nou, ediția a-IX-a din Târgu Neamț, unde au obținut premii onorabile.
Banda Buhaiului, Arnăutii, Capra și Ursul, împreună au încantat prin jocurile lor tradiționale, pe spectatorii ce au îndurat frigul, dar și-au încălzit sufletul cu urările primite de la toți cei care au urcat pe scenă.
La cumpăna dintre ani, așa cum părintele obișnuiește să facă slujba de mulțumire pentru toate darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră, am participat cu toții la Sfânta Biserică, astfel încât Anul Nou să ne găsească în Casa Domnului. După slujbă toți cei prezenți au mers la Casa parohială pentru a-i asculta pe tinerii care compun "Alaiul de datini și obiceiuri ". Totul s-a încheiat cu un minunat foc de artificii, ce a colorat și a luminat cerul, de unde sperăm sa ne trimită Dumnezeu tot ce este de folos în anul ce abia a început.
Tradiții și obiceiuri de Anul Nou
28 Ianuarie 2022