Rugăciuni de binecuvîntare a elevilor la început de an școlar

24 Septembrie 2023

        ”Todeauna lucrul tău / Să-l începi cu Dumnezeu / Unde-i El, cu harul Său, / Niciun lucru nu e greu.” Aceste cuvinte ale unei rugăciuni pentru copii le-a amintit și părintele nostru paroh în duminica dinaintea începututlui anului școlar când, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a citit numeroase rugăciuni prin care a cerut ca Dumnezeu să-și reverse Harul Său asupra tuturor școlarilor. S-a rugat pentru luminarea minții elevilor, pentru sporirea râvnii lor, pentru dragostea față de învățătură, respect pentru dascăli și recunoștință față de părinți.

        Copiii au nevoie de o educație temeinică pentru viață, educație ce începe în familie, continuă în școală, în viața Bisericii dar și în societate. De aceea este atât de strânsă legătura dintre familie-școală și Biserică. Prin prezența orei de religie în școală și prin cateheza parohială, ”Biserica oferă copiilor și tinerilor repere esențiale pentru dezvoltarea lor atât în plan personal, cât și comunitar”, spunea Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii ortodoxe române.

        Părintele nostru paroh s-a rugat ca Preamilostivul Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți elevii, profesorii, părinții, dăruindu-le sănătate deplină, răbdare, înțelepciune pentru înmulțirea talanților dăruiți de Dumnezeu.