Sfârşitul lunii aprilie i-a fericit pe membrii grupului catehetic „Copii ai aceluiaşi Dumnezeu” cu un binecuvântat pelerinaj în zona sudică a ţării, în Dobrogea. Pe parcursul acestui pelerinaj am avut parte de o mulţime de simţiri, în special datorită faptului că am avut ocazia de a păşi pe aceleaşi meleaguri sfinte pe care le-a parcurs şi Sfântul Apostol Andrei spre a propovădui cuvântul Domnului, spre a creştina poporul român.
Traseul a fost unul foarte bine stabilit, ce ne-a dat fiecăruia dintre noi ocazia unei reculegeri, ocazia de a redobândi acea linişte ce intensifică legătura sufletească pe care o putem avea cu Divinitatea pentru că unde, dacă nu în Sfinte Biserici, Sfinte Mănăstiri ori Sfinte Peşteri poţi simţi mai puternic ca nicicând căldura iubitoare a lui Dumnezeu?
Cu ocazia acestui pelerinaj, semnificația anului bisericesc 2018 a fost marcată; astfel încât, „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam”a putut fi mai bine înțeles de către noi deoarece am vizitat locuri pline de credinţă şi istorie, astfel, în prima zi am urmat traseul alcătuit din următoarele staţionări: Monumentul Mărăşeşti, Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, Mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia, grădina zoologică din Călăraşi, Mănăstirea Dervent-loc în care am fost şi cazaţi. Cea de-a doua zi a cuprins: Mănăstirea Lipniţa, cetatea Adam Clisi si Tropheum Traiani, Peştera şi Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei, cazinoul, faleza şi catedrala din Constanţa, Mănăstirea Techirghiol, Mănăstirea şi Peştera Sfântului Ioan Casian, Cheile Dobrogei, Mănăstirea Cocoş- loc ce ne-a primit cu bucurie spre a zăbovi o noapte. Cea de-a treia zi a debutat cu Sfânta Liturghie la care toţi membrii grupului au participat, iar părintele paroh a slujit, însă mai apoi a avut în componenţa sa următoarele locuri: Mănăstirea Saon, Mănăstirea Celic Dere, acvariul şi faleza din Tulcea, Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi întâlnirea cu I.P.S. Casian al Dunării de Jos.
Însă mai important ca toate este faptul că la sfârşit, cu toţii am putut să recunoaştem că am plecat turiști, dar ne-am întors pelerini!