Grupul catehetic susține proiectul ”Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023”

9 Octombrie 2023

       În data de 29 septembie, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, s-a desfășurat o nouă ediție a proiectului ”Noaptea Cercetătorilor Europeni 2023”, la care am avut plăcerea de a lua parte și noi, grupul catehetic ”Copii ai aceluiași Dumnezeu”, pentru a descoperi o nouă perspectivă în tainele științei.

       Evenimentul a cuprins numeroase momente care ne-au stârnit interesul și ne-au captat complet atenția. Printre aceste momente se numără atelierele de robotică, unde câțiva tineri ne-au prezentat invențiile și lucrările realizate de ei, atelierul de confecționat replici după monede vechi și o prezentare susținută de un domn polițist-criminalist-cercetător ce ne-a introdus în tainele deslușirii misterelor, arătându-ne și explicându-ne lucruri deosebite legate de domeniul criminalisticii.

       Ne bucurăm că am avut ocazia să participăm la o astfel de activitate, unde știința se îmbină cu pasiunea și cunoașterea, iar în acest mod, ne sunt prezentate pe înțelesul tuturor, informații atât de diverse și interesante.