31 Decembrie 2016
Lumina Crăciunului a pătruns în sufletele tuturor, iar după cum se subînțelege creștinii nu puteau petrece această sărbătoare altfel decât în biserică, în Casa Domnului. Astfel, pe data de 25 decembrie, biserica a fost plină de credincioși, cu toții, cu mic, cu mare, s-au adunat pentru a cânta bucuria nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Corul copiilor școlii din sat împreună cu tinerii din corul catehetic i-au colindat din nou pe enoriași, iar la final, Moșul nu a putut lipsi, astfel fiecare a fost răsplătit cu câte un dulce.