Colinde, colinde (sau Cum așteptăm noi Crăciunul - partea a III-a)

Viața parohiei Decembrie 4, 2015

Odată ce am ajuns să stăpânim bine colindele, ne-am gândit că ar fi frumos să le facem o bucurie copiilor de la Casa Ozana din Târgu Neamț (un complex de protecție a copilului de tip familial) cu care am mai avut, de altfel, nenumărate activități și care au devenit bunii noștri prieteni. Bineînțeles că, după ce le-am arătat ce ne-am propus noi să facem, le-am lansat invitația de a ni se alătura și de a veni, astfel, la concercut de colinde care va avea loc, așa cum am precizat deja, pe 6 decembrie. Foarte entuziasmați, aceștia s-au integrat printre noi și în momentul de față putem afirma că micuțul nostru cor, crescut între timp mare, va avea puterea să emoționeze pe toți cei care ne vor auzi.