Așa cum deja fiecare dntre noi începe să simtă, Crăciunul se apropie repede-repejor, lucru evidențiat de zăpada care a căzut acum câteva zile, de mirosul de portocale și de căldurica din casa fiecăruia. Dar Crăciunul este mai mult decât aromele pomenite, Crăciunul este în primul rând bucurie, bucuria Nașterii lui Iisus. Iar noi, creștinii, ne pregătim atât prin post cât și prin încercările de a deveni oameni mai buni. În acest sens, putem învăța din orice și tocmai asta a vrut să ne arate și preotul care a venit cu o idee inovatoare, dacă nu chiar neobișnuită. În prima duminică din postul Crăciunul, în loc să țină, ca de obicei, o predică, acesta a montat un video-proiector și le-a arătat oamenilor un filmuleț despre Pilda samariteanului milostiv. Gestul lui a avut un impact puternic pentru cei prezenți la biserică, pentru că lecția pe care filmulețul o transmitea a fost foarte clar și fiecare creștin a putut înțelege în ce mod acțiunile noastre ne desăvârșesc.